Aurică Țicleanu a declarat că, deocamdată, Valerică Găman este încă jucătorul Universității Craiova. De asemenea, președintele clubului din Bănie a spus că Victor Pițurcă și Adrian Mititelu sunt gata să se împace pentru binele clubului.
„Din punctul meu de vedere, Găman este jucătorul nostru. Din ce am văzut și eu, frații Becali spuneau că nu au semnat cu jucătorul. Din punctul de vedere al clubului Vitesse, ei sunt interesați de jucător, nu de situația de la Craiova. Dacă sunt pregătiți să plătească o sumă, nu cred că îi interesează unde vor ajunge banii. Dacă Vitesse plătește banii ăștia cash, s-ar putea să plătească mai puțin decât ar fi plătit alte cluburi. Sunt echipe care îl vroiau pe Găman pe o perioadă de probă de șase luni care ar fi plătit mai mult. Așa este pe timp de criză”, a declarat Aurică Țicleanu la sport.ro.
„Din câte știu eu, Mititelu și Pițurcă sunt gata să își rezolve problemele pe care le au între ei. Jucătorul spunea că vrea să plece. Acel contract care a fost semnat între dânșii trebuie să se concluzioneze conform clauzelor, iar problema cu Găman să aibă altă rezolvare”.
„Una din problemele jucătorilor români este că nu au o școală, o educație. Suntem în deficit din punct de vedere al mentalității”.
„Ca și structură, Găman este apropiat de Gică Popescu. Și Valerică are o mare capacitate de progresie. Amândoi au plecat în Olanda din postura de căpitani ai Craiovei”, a mai adăugat președintele Universității Craiova.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER